Conceptul vine de la Dan Siegel și e una dintre cele mai utile hărți practice pentru cine lucrează cu stres sau traumă. Sistemul nervos are un interval în care funcționează bine: ești treaz, prezent, poți simți emoții fără să te înece și poți gândi limpede în același timp.
Deasupra ferestrei e hiperactivarea: agitație, furie, panică, gânduri care aleargă, corp încordat. Sub ea e hipoactivarea: amorțeală, gol, oboseală de plumb, senzația că te uiți la viața ta printr-un geam.
Ce contează practic: în afara ferestrei, cortexul prefrontal nu mai are controlul. De asta „calmează-te și gândește logic” nu funcționează la cineva copleșit — partea care ar face asta e temporar offline. Nu e rea-voință, e fiziologie.
Fereastra nu e fixă. Se îngustează la epuizare, somn prost, traumă neprocesată, și se lărgește cu somn, mișcare, relații sigure și practică deliberată de reglare.