Conceptul vine de la Sigmund Freud și a fost sistematizat de Anna Freud. Contribuția care a rezistat cel mai bine cercetării e ierarhia lui George Vaillant, construită pe studii longitudinale de peste șaptezeci de ani, care ordonează apărările după cât de adaptative sunt.
Mature: sublimarea (energia dificilă e canalizată în ceva productiv), umorul, altruismul, anticiparea. Vaillant a găsit că folosirea lor prezice sănătate fizică și satisfacție de viață decenii mai târziu.
Nevrotice: intelectualizarea (vorbești despre durere ca despre un concept), raționalizarea, refularea, formațiunea reacțională. Funcționează, dar costă energie și distanțează de trăire.
Imature: proiecția, negarea, acting-out-ul, agresivitatea pasivă. Reduc anxietatea pe termen scurt și produc, de regulă, exact problemele relaționale de care persoana se plânge.
Ce contează terapeutic: apărările nu se demontează prin confruntare. Ele protejează ceva, iar smulgerea lor înainte ca persoana să aibă cu ce le înlocui lasă pe cineva descoperit — de asta terapiile psihodinamice lucrează cu ele treptat și în ritmul pacientului.