Tabloul are un nume clinic — agorafobie — și e adesea neînțeles. Nu e frica de spații deschise, ci frica de a fi într-o situație din care ieșirea ar fi dificilă sau jenantă dacă apare o problemă: metroul, coada de la casă, mijlocul unui rând la cinema, un pod, o autostradă fără ieșiri.
Începe de obicei după unul sau mai multe atacuri de panică. După experiența unei panici într-un autobuz, creierul asociază autobuzul cu pericolul. Evitarea autobuzului reduce anxietatea imediat, iar reducerea întărește evitarea. Data viitoare, lista se extinde: și tramvaiul, apoi magazinul mare, apoi drumul lung pe jos.
Mecanismul care extinde teritoriul e evitarea însăși. Fiecare ocolire confirmă că locul era periculos și că doar evitarea a salvat situația. Persoana nu află niciodată că nu s-ar fi întâmplat nimic, iar spațiul sigur se contractă lună de lună până rămâne casa.
Aici se adaugă comportamentele de siguranță: ies doar cu cineva, doar cu sticla de apă, doar pe traseul cunoscut, doar cu pastila în buzunar. Ele permit ieșirea și, în același timp, împiedică învățarea — pentru că succesul e atribuit lor, nu faptului că pericolul nu exista.