Confidențialitatea nu e o politeță profesională, e o condiție fără de care terapia nu funcționează — oamenii nu spun adevărul într-un spațiu în care nu sunt siguri.
Ce înseamnă concret: nimeni nu primește informații fără consimțământul tău scris. Nici angajatorul, nici familia, nici partenerul, nici medicul de familie. Faptul că mergi la terapie e la fel de confidențial ca ce discuți acolo.
Excepțiile sunt înguste și trebuie explicate din prima ședință. Dacă terapeutul nu le-a menționat, întreabă — un profesionist le are pregătite. Notele clinice sunt și ele protejate și se păstrează separat de orice altceva.
Două situații care încurcă frecvent oamenii. Terapia de cuplu: aici confidențialitatea funcționează pentru cuplu ca unitate, iar politica privind ce se întâmplă cu ce spune fiecare în ședințele individuale trebuie stabilită explicit la început. Adolescenții: au propria confidențialitate față de părinți — părinții primesc direcția muncii și ce pot face acasă, nu conținutul ședinței. E singura condiție în care un adolescent vorbește.