„Ora terapeutică” de 50 de minute e o convenție veche și are motive practice: terapeutul are nevoie de zece minute între pacienți pentru notițe, pentru a se reorienta și pentru a nu întârzia în lanț toată ziua.
Există și excepții cu rațiuni clinice. Ședințele de procesare a traumei, în EMDR sau în terapiile de expunere, durează adesea 80-90 de minute, pentru că o procesare începută nu se poate întrerupe la mijloc. Terapia de cuplu e mai lungă pentru că sunt doi oameni de ascultat. Ședințele pentru copii mici sunt mai scurte, 30-45 de minute, pentru că atenția lor nu susține mai mult.
Un aspect care surprinde: ședința se termină la ora stabilită chiar dacă tocmai ai ajuns la ceva important. Pare dur și e deliberat. Un cadru care se întinde de fiecare dată încetează să mai fie cadru, iar previzibilitatea lui e o parte din ce face spațiul sigur. În practică, terapeutul va ține cont de unde ați rămas și veți relua acolo.
Dacă ajungi cu zece minute întârziere, ședința se termină tot la ora stabilită. Nu e o pedeapsă, e aceeași logică — persoana care urmează are și ea ora ei.