Psihologie pentru copii și adolescenți

Copiii rareori spun „am anxietate”. Spun că îi doare burta dimineața, că nu vor la școală, că nu pot dormi singuri. La adolescenți, semnalul e adesea o schimbare bruscă: note care se prăbușesc, prieteni care dispar, o ușă închisă permanent.

Motivele frecvente: anxietate de separare, refuz școlar, bullying, doliu, divorțul părinților, sau tranziția către adolescență care a mers prost. La adolescenți se adaugă anxietatea socială, imaginea corporală și, tot mai des, relația cu ecranele.

Un grup specific pentru Republica Moldova: copii crescuți de bunici, cu unul sau ambii părinți plecați. Suferința lor e reală și e adesea tăcută — copiii buni, care nu fac probleme, sunt exact cei care ajung târziu la ajutor.

Nu ai nevoie de un diagnostic ca să programezi. Dacă ceva s-a schimbat și durează de peste o lună, merită o evaluare.

Formatul depinde puternic de vârstă. Sub 12 ani, munca e în mare parte cu părinții: copilul mic nu are limbajul pentru terapie clasică, iar cea mai eficientă intervenție e schimbarea modului în care adulții din jur răspund. Terapeutul poate lucra prin joc, desen și poveste, în ședințe mai scurte — 30-40 de minute.

Peste 12-13 ani, adolescentul are propriul spațiu, cu propria confidențialitate. Aceasta e o condiție, nu o preferință: un adolescent care știe că tot ce spune ajunge acasă nu spune nimic. Părinții primesc actualizări despre direcție și despre ce pot face, nu transcrieri. Excepția — riscul pentru siguranță — se explică deschis tuturor de la început.

Prima ședință e adesea doar cu părinții, pentru istoric. Apoi copilul sau adolescentul, apoi un plan care aproape întotdeauna include și ceva de făcut acasă.